MACHINAL

• Distribuție
• Galerie foto
• Cronici

„Machinal” propune o reflecție scenică asupra relației dintre individ și mecanismele sociale care reglementează munca, familia și intimitatea, într-o lume guvernată de eficiență și conformare. Adaptând piesa scrisă în 1928 de jurnalista și dramaturga americană Sophie Treadwell, spectacolul regizat de Diana Mititelu aduce împreună actori din generații diferite ale trupei Teatrului de Stat Constanța, alături de tineri colaboratori, și explorează din perspectivă contemporană condiția femeii, sub incidența relațiilor intime și a presiunilor sociale care îi normează existența.

Distribuție

• Tânăra: Mihaela Velicu
• Soțul: Vlad Lință Lucian Pavel
• Mama: Laura Iordan
• Amantul: Theodor Șoptelea
• Telefonista / Avocata apărării: Ramona Niculae ,Catinca Hanțiu
• Arhivarul/ Un Bărbat/ Reporter 1/ Preotul: Marian Adochiţei
• Funcționarul/ Bărbatul2/ Reporter 2/ Frizerul: Remus Archip
• Doctorul/ Băiatul/ Avocatul Acuzării: Aurelian Culea
• Stenografa/ Prietena/ Grefierul: Alina Manţu
• Asistenta: Liliana Cazan
• Judecătorul: Adrian Dumitrescu
• Alte personaje: Studenții Andreea Bureschi, ⁠Daria Cojocaru, ⁠Constantina Moroianu, ⁠Rebeca Zaiț, ⁠Nicolae Chiriac, Alina Constantin, Bianca Ghiță, Bianca Ilie

Cronici

Spectacolul constănțean urmărește și dezvoltă două dimensiuni subsumate viziunii mecaniciste asupra omului și societății: spirala unui feminism incipient, purificat în luciditate și prezentarea, mai puțin analitică, a unei crime. Ambele incluse într-un orizont al dorinței de ieșire din claustrare. Din orice formă de claustrare: mentală, sentimentală, familială. Așa cum este prinsă tânăra Helen (devenită prin căsătorie Jones) între mecanismele unei lumi rigide, senină în aparență, dar care debusolează individul și produce alienare. De fapt, cred că la începutul acestor rânduri trebuia să evidențiez decorul imaginat de scenografa Iulia Petrescu. Concept ilustrativ, adecvat în contextul viziunii regizorale a Dianei Mititelu. Un vagon de metrou în stânga și o scară a progresului spre succes social în dreapta lasă loc unui spațiu al confruntărilor, interacționărilor din grupul profesional al funcționarilor mărunți din care face parte și protagonista. Dactilografe și copiști, birouri la firmă, glume între colegi. O scenă vivantă, ilară, seducătoare, electrizantă prin jocul celor patru actori deghizați în conțopiști caraghioși (Catinca Hanțiu, Marian Adochiței, Alina Manțu și Remus Archip) stabilește atmosfera comică apropiată de Modern Times / Timpuri noi, filmul lui Chaplin. Dar glumele durează scurt timp, deoarece, printre râsete, se aude replica sinistră "o nouă sinucidere" la metrou, motiv al întârzierii la serviciu, ceea ce insinuează filonul tragic, dezvoltat ulterior, amplificat faptic. Munca robotizată, viața robotizată creează victime. Coregrafia Marianei Gavriciuc dinamizează grupul de dansatori format din studenți ai Facultății de Arte din cadrul Universității Ovidius Constanța. Prezența și mișcarea lor îmbogățește spectacolul și imprimă "o tensiune corporală reală, vie". Schița de personaj a lui Vlad Lință (pe același rol este, alternativ, Lucian Pavel) desemnează un soț rece, distant, sigur pe sine. Elementul vetust din înfățișarea lui e părul lucios, dat cu briantină, după moda timpului. Un fel de Rudolf Valentino în degradare continuă, căci el devine apatic și impenetrabil ca o statuie vivantă. Și Mama Helenei, conturată de Laura Iordan, se situează, ca temperament, tot în zona unei afectivități alterate de tare comportamentale restrictive, vetuste.

Adrian Țion - Liternet.ro

https://agenda.liternet.ro/articol/31094/Adrian-Tion/De-la-reportaj-la-strategii-scenice-adiacente-Machinal.html

Există spectacole care spun o poveste și spectacole care te obligă să locuiești, fie și pentru două ore, într-o idee. Montarea cu Machinal de la Teatrul de Stat Constanța, în regia Diana Mititelu, aparține celei de-a doua categorii. Nu ilustrează un destin, ci îl disecă. Nu caută complicitatea facilă a emoției, ci expune, cu o luciditate aproape clinică, felul în care viața poate deveni un mecanism aproape perfect funcțional și, tocmai de aceea, inuman. În centrul acestei mașinării, Mihaela Velicu este tânăra cu mâini frumoase, cuceritoare, care nu se poate integra in corul colegilor de la serviciu, care duce povara mamei de care trebuie să aibă grijă, care-și închide visele în resemnare; și care devine doamna Helen Jones. Ea construiește un rol de o intensitate controlată. Nu joacă isteria, ci acumularea. Nu strigă decât atunci când tăcerea nu mai poate cuprinde. Există în interpretarea ei o tensiune continuă între fragilitate și rigidizare, între dorința de a simți și obligația de a funcționa. Panica, depresia, atacurile de panică, crizele de claustrofobie socială (nevoie de aer, o frecventă nevoie de aer), nejustificatele izbucniri repetate nu sunt accente melodramatice, ci fisuri într-un zid prea bine zidit. Maniera de interpretare a Mihaelei Velicu aduce în joc inteligența artistică de a nu cere compasiune; ne obligă, în schimb, să asistăm la procesul prin care un om devine străin de sine. Alături de Mihaela Velicu, distribuția din seara vizionării i-a cuprins pe Vlad Lință, Laura Iordan, Theodor Șoptelea, Ramona Niculae, Marian Adochiței, Remus Archip, Alina Manțu, Liliana Cazan, Aurelian Culea și Adrian Dumitrescu, actori care au reușit să obțină acea energie colectivă necesară pentru obținerea unui tablou de factură expresionistă. Coregrafia Marianei Gavriciuc, luminile lui Cristian Niculescu și traducerea dramaturgică a Dariei Ancuța au susținut impecabil unitatea estetică a spectacolului, păstrând o tensiune constantă a atmosferei. Figurația studenților de la Facultatea de Arte (Universitatea „Ovidius”) a adaugat o energie tinerească, dar disciplinată, întărind senzația unei societăți mecanizate, în care fiecare are un rol prestabilit.

Mirela Coman / Constănțeanul

https://ctnl.ro/2026/machinal-sau-alunecarea-in-spirala-masinii-de-tocat-a-societatii/