LIVADA DE VIȘINI

• Distribuție
• Galerie foto
• Cronici

Liubov Andreevna Ranevskaia se întoarce ruinată, împreună cu fiica ei, Ania, la conacul de la țară al familiei sale, după mai mulți ani petrecuți în străinătate. Familia nu mai are bani pentru a întreține proprietatea și, pentru a-și salva casa și a scăpa de datorii, trebuie să vândă livada de vișini, act simbolic pe care îl refuză inițial, dar pe care îl acceptă treptat. Rusia începutului de secol XX trece prin schimbări sociale profunde, iar aristocrația și stilul ei hedonist de viață sunt pe cale de dispariție.

Andrei Măjeri, regizor de teatru: „LIVADA DE VIȘINI propune lectura unor vieți teatralizate, o lume aflată în crepuscul. Fantomă colectivă și teren al contradicțiilor, răscruce de drumuri și teritoriu al marginalilor, livada cehoviană e un ultim dans în fața dispariției.
La Teatrul de Stat Constanța am găsit locul ideal pentru a spune Livada noastră. Am imaginat un spațiu-capsulă, în care publicul e imersat în atmosfera casei. Aidoma unui dulap-casă, acest loc de tranzit e un spațiu-tăcere, un cosmos al complicității. L-am numit CASA CEHOV. El poartă mărci ale unor biserici, ale unor vapoare, ale unor trenuri; în fond, revelând morfologia permanent schimbătoare a „camerei copiilor.” Am adunat de-a lungul anilor mici revelații despre o potențială montare a acestui text capital: publicul pe patru părți, podelele-valiză, baloții actului al doilea, apariția atipică a protagonistei, clash-ul cultural dintre cei plecați și cei rămași etc.
Liubov Andreevna pătrunde aici care o străină care se întoarce acasă, fiecare element declanșându-i dureroase amintiri. Camera copiilor e o cameră numai bună de murit în ea. În cotloanele acestei case care se va prăbuși, echilibrul familiei i se scurge printre degete. Cu un trecut zbuciumat și un viitor incert, ea se comportă ca o monarhă detronată, mofturoasă și bovarică. Jocul ei e mereu „printre lacrimi”. O regină nu poate renunța la a fi regină, chiar și când e în ruină absolută. 
Totuși, postura de „personaj principal” nu e adjudecată, locul fiind ocupat de relația complexă, profundă și irezolvabilă dintre toți actanții. Conștiințele lor agitate de întrebări și revolte morale produc permanente seisme. Acești transfugi ai sorții par că își epuizează viețile vorbind. Urgența îi mână pe toți: a credinței, a întoarcerii, a statutului, a cumpărării livezii, a plății datoriei, a îndrăgostirii, a norocului, a parvenirii, a schimbării lumii, a iubirii, a somnului, a morții… 
Lumile lor interioare sunt aduse și-ntoarse, ba față, ba pe dos, aici unde pereții suntem noi. Aici, nimic nu e mai puternic decât ce a fost salvat. Aici, poți arunca o ultimă privire spre trecut, zâmbind”.

Distribuție

• RANEVSKAIA: Cerasela Iosifescu
• ANIA: Cristiana Luca
• VARIA: Ecaterina Lupu
• GAEV: Liviu Manolache
• LOPAHIN: Ștefan Mihai
• TROFIMOV: Cătălin Bucur
• PISCIK/TRECĂTORUL: Remus Archip
• EPIHODOV: Andrei Bibire
• FIRS: Mirela Pană
• DUNIAȘA: Ramona Niculae ,Ioana Cojocărescu
• IAȘA: Iustin Danalache ,Alex Iezdimir

Cronici

Montarea cu “Livada de vișini” de Anton Pavlovici Cehov semnată de Andrei Măjeri la Teatrul de Stat din Constanța este un spectacol al detaliilor ce creează o lume. Universul imaginat de Andrei Măjeri și concretizat fulminant de scenografia Oanei Micu și lighting designul conceput în clar obscur și insule de lumină de Sabina Reus propune un micro-cosmos familial închis între zidurile unei istorii aflate la răscruce, ce se confruntă cu realitatea macro-cosmosului din afara acestui cerc de protecție. Dialogul subtil dintre interior și exterior, șoaptele, zvonurile, muzica îndepărtată, tranzițiile sonore, intrările și ieșirile din spațiul de joc convențional stabilesc premisele disoluției acestei căptușeli roase de o vină transgenrațională istorică. Cele patru acte parcurg anotimpurile și, totodată, vârstele maturizării impuse de un prezent ce nu mai are răbdare pentru etichetă și tihnă. Livada nu e arătată, noi nu o vedem niciodată în spatele ferestrei opace; doar personajele o evocă. Ea își insinuează prezența în lemnul masiv care te înconjoară odată ce devi oaspete în Casa Cehov din Sala Studio-BCR. E cald, viu și sobru acest material care vibrează sub pașii actorilor. Sonoritatea cadenței acestor pași personalizează fiecare prezență și ritmul atingerilor de toc, de talpă de cizmă, de pantof de lac, de papuc, de picior gol, de cârjă, sau de roată descrie viața interioară a casei-personaj ce își trăiește ultima vară de însuflețire înainte să fie ucisă în numele viitorului. [...] Performanțele actorilor sunt potențate de sarcini scenice clare, ușor de intuit. Cerasela Iosifescu (Ranevskaia) e în control deplin al unei teatralități voite; alintul și feminitatea bolnăvicioasă folosite ca singure arme ale unei femei în plin declin psihic și emoțional, în plină ruină materială, sunt modulate astfel încât drama se întrevede în spatele măștii de superficialitate. Liviu Manolache (Gaev) folosește o retorică pedantă în acord cu logoreea personajului care se apără cu vorbe rostogolite cu fast de inerența falmentului unei existențe lipsite de orice spirit practic. Ecaterina Lupu (Varia) construiește cel mai inedit parcurs al unui personaj pe care îl scoate de sub greutatea clișeelor – cu o determinare curajoasă, o transformă pe Varia într-o eroină tragică, iar finalul său, original intuit de regie dintr-o indicație de cod din lectură, oferă premisele pentru performanță actoricească. Ștefan Mihai (Lopahin) suplinește tinerețea evidentă cu o intensitate ce motivează un parcurs interior contorsionat între bune intenții, omenie, ambiție, beția puterii și voluptatea răscumpărării unui destin moștenit. Cristiana Luca (Ania) se maturizeazǎ act de act de la adolescenta rǎsfǎțatǎ pânǎ la tânǎra descumpǎnitǎ care îşi face curaj în fața unui mâine incert. Cătălin Bucur (Trofimov) e cerebral, pare că prin lentilele ochelarilor lui putem observa obiectiv această splendidă moarte simbolică. Remus Archip (Pișcik) are candoarea unui clown amator convertită în tristețea sinceră din monologul final. Andrei Bibire (Epihodov) are o corporalitate de acrobat care își simulează stângăcia pentru a suporta o viață de “ghinioane”. Mirela Pană (Firs) realizează o compoziție în care nici genul schimbat, și nici vârsta îmbătrânită nu sunt coordonatele care șochează strident, ci impresionează prin voința vitală dată de loialitate și umanitate a căror expresie explodează spectaculos în cântec. Ioana Cojocărescu (Duniașa) jonglează cu frivolitatea și feminitatea ca singur bilet spre viitor, însă, cu un singur cuvânt, caracterizează exact condiția sine qua non a femeii de-a lungul secolelor: “Acușica” e răspunsul docil, sfâșietor, care cuprinde toată neputința și resemnarea. Alex Iezdimir (Iașa) are o masculinitate cuceritoare care se mulează ca o piele moale atât pe ipostaza de macho infatuat, cât și pe cea a supusului interesat.

Alina Epîngeac - epingeac.com

https://epingeac.com/2025/10/13/zvon-de-pasi-pe-lemnul-livezii-de-visini/