CEA MAI FRUMOASĂ SOȚIE - online

CEA MAI FRUMOASĂ SOȚIE - online
sâmbătă, 05 decembrie 2020

„Cea mai frumoasă soție” (cu titlul original „Madame est trop belle”) de Eugène Labiche, este o comedie de situație, o oglindă a burgheziei pariziene, în care intriga se țese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toți bărbații din jurul ei.

Regia, scenografia și ilustrația muzicală: M.C. Ranin

Distribuția: Florina Stănculeț, Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Alexandru Iacov, Laura Crăciun, Diana Vieriu, Cosmin Mihale și Gelu Ciobanu.

Eugène Labiche (1815 – 1888) era considerat de admiratorii săi egalul lui Moliere, comediile lui fiind mai complexe și mai puțin grosiere decât multe alte producții de același gen. „Dintre toate personajele care mi-au ieșit în cale și pe care viața mi le-a oferit, am selectat burghezul. Prin excelență mediocru, atât în viciile cât și în virtuțile sale, el se află la jumătatea drumului dintre erou și ticălos, dintre sfânt și desfrânat”, spunea dramaturgul referindu-se la opera sa.