DbutanT: MANual

DbutanT: MANual
miercuri, 04 octombrie 2023

Pe 4 octombrie, de la ora 19:00, vă invităm în Sala Studio a TSC, din strada Ion Lahovari nr. 2A, în cadrul Festivalului-concurs D-butan-T, la spectacolul:

MANual

– coregrafia Sergiu Diță

 

Sergiu Diță (1999) este performer și coregraf emergent și activează în zona independentă. Împreună cu Anca Stoica activează ca duo artistic sub numele Platforma 13. Practica sa artistică se axează pe folosirea culturii pop ca element de critică socială; tematic este interesat de investigarea stereotipurilor de gen. În spectacolele proprii folosește tehnica „manifest-colaj-recitativ”, ce presupune expunerea critică a subiectului, colaj de citate, clișee socio-culturale și text.

MANual este un atac asupra reprezentării masculinității. Spectacolul este configurat prin tehnica manifest-colaj-recitativ. Cinci corpuri schimbă haine, identități, devin obiecte, unelte manuale de lovire. Un manual de utilizare ironic cu elemente politice, la limita dintre ritual și erotic, dintre libertate și constrângere, situat între un vestiar și un darkroom într-o stare contradictorie a contemporaneității.

 

Festivalul constă în selecția a cinci spectacole cu coregrafii remarcabile, ce vor fi prezentate atât pe scena Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe cât și pe cea a Teatrului de Stat Constanța.

Premiile de anul acesta reprezintă posibilitatea pentru doi tineri câștigători de a fi coregrafi pentru un spectacol montat la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe și un spectacol montat la Teatrul de Stat Constanța.

 


Coordonator: conf.univ.dr. Liliana Iorgulescu
Scenograf : Ecaterina Tudosă
Coloana sonoră: Daniel Stănciucu, Adrian Piciorea, Arne Nordheim, Rosalía, Hector Berlioz & Altinbas / Sound Design: RAW Creatives
Foto credit: Roberta Roată
UNATC
Durata spectacolului: 1h 20min fără pauză
Distribuția: Dorin Eremia, Sergiu Diță, Dennis Ilie, George Pleșca & Anca Stoica

Bilete AICI