- de Tennessee Williams
- Traducere: Anda Boldur
- Regia și ilustrația muzicală: Diana Mititelu
- Scenografia: Titus Ivan
MENAJERIA DE STICLĂ este una dintre cele mai jucate piese ale celebrului dramaturg american Tennessee Williams, laureat al premiului Pulitzer pentru "Un tramvai numit dorinţă" şi "Pisica pe acoperişul fierbinte".
Spectacolul realizat de Diana Mititelu la Teatrul de Stat Constanța prilejuiește spectatorilor o întâlnire emoționantă cu unul dintre cele mai frumoase texte din dramaturgia secolului XX. Textul vorbeşte despre o lume care trăieşte la graniţa dintre realitate şi fantezie; o lume plină de sensibilitate, creată din intensitatea relaţiilor.
Nina Udrescu, Marian Adochiţei, Lana Moscaliuc și Andrei Cantaragiu realizează, în filigran, creații actoricești remarcabile, într-o poveste despre iubire și speranță, într-un decor original şi ingenios conceput de Titus Ivan și în regia inspirată a Dianei Mititelu.
Încărcătura autobiografică a textului este mai mare decât în orice altă piesă a lui Tennessee Williams. Căci numele real al autorului este Thomas, același cu numele personajului interpretat de Marian Adochiței, al mamei sale este Amanda, ca al mamei din piesă, interpretată de Nina Udrescu, iar pe sora autorului, instabilă psihic, o chema Rose, care se dovedește a fi un fel de supranume al personajului Laura, interpretat de Lana Moscaliuc.
Distribuție
- Tom: Marian Adochiţei
- Amanda: Nina Udrescu
- Laura: Lana Moscaliuc
- Jim: Andrei Cantaragiu
Galerie Foto
Cronici
„Mi s-a părut cu totul remarcabil decupajul textual realizat de regizoare. Interesantă mi s-a părut și o bună parte a viziunii regizorale, îndeosebi modificarea de optică asupra Laurei, care nu mai e infirmă, ci aproape autistă. Un personaj căruia actrița Lana Moscaliuc îi dă o interpretare nu doar ok, ci chiar răscolitoare."
Mircea Morariu, Yorick.ro
https://yorick.ro/critica-detectivistica-arheologie/
„Pendularea lui Tom între statutul de povestitor şi acela de personaj este sugerată scenic şi regizoral printr-un portal semnalizat sonor pe care doar el îl foloseşte, prin păstrarea unui spaţiu al său în marginea scenei, prin lumini şi prin trecerea celorlalte personaje de la mobilitate la imobilitate. De asemenea, decorurile originale şi ingenioase (ale lui Titus Ivan), alcătuite din sârmă răsucită în formă de scaune, mese, candelabru, telefon şi altele, sunt un fel de schelete ale lucrurilor, care exprimă lipsa lor de consistenţă, esenţa păstrată de Tom în memorie.”
Alina Vasiliu
http://alinavasiliu.ro/teatru/menajeria-de-sticla-scheletul-unei-amintiri/