Autor: A.P. Cehov

Trei Surori
Categorie:
Repertoriu Teatrul de Stat Constanța
Regia
Dominic Dembinski
Scenografie
Eugenia Tarasescu Jianu
Traducere
Elisabeta Pop
Muzică
George Marcu
Durată
140 minute
Avertisment
Nu
Distribuție

Remus Archip,Maria Lupu,Mirela Pană,Dana Dumitrescu,Alina Manțu,Liviu Manolache,Adrian Dumitrescu,Marian Adochiței,Iulian Enache,Bogdan Caragea,Cosmin Mihale,Andu Axente,Alexandru Mereuță,Ileana Ploscaru,Cătălina Mihai,Mircea Rotaru

Sinopsis

Dramă În patru acte, subscrie Cehov față de Pescărușul și Livada pe care le subintitulează Comedii. Este penultima lui piesă, ultima fiind Livada. De ce dramă ? Poate pentru moartea idealurilor, finitudinea În forme variate inclusiv comice. Dar Trei surori este singura pe care o recunoaște ca DRAMĂ‚, celelalte piese mari fiind comedii, farse ,piese dramatice, scene de viață, etc. Sigur este o piesă tristă, bătătorită de zeci, poate sute de interpretări În cei 113 ani de la scriere.

Cel mai important personaj nevăzut, dar invocat mereu este MOSCOVA, un fel de Godot avant la lettre. La 1900 capitala Rusiei era Sankt Petersburg până În 1918 când cu Revoluția Bolșevică devine capitală Moscova. Surorile visează deci Moscova nu pentru strălucirea mondenă a unei capitale care era Piter ci pentru faptul că acolo s-au născut, deci doresc Întoarcerea la copilărie …cu tot ce Înseamnă asta : puritate, lipsă de griji, abolirea conștiinței morții, ratării, sentimentul trăirii Într-un mare oraș, comunități, fuga de coșmarul provincialismului, tinerețe – când toți suntem fericiți numai pentru că suntem tineri.

Unii spun că piesa este extrem de modernă căci prefigurează Așteptându-l pe Godot al lui Beckett. Și cam așa și este, dar Încărcătura dramatică este mai densă, absurdul și chiar comicul coexistă. De ce nu ajung surorile la Moscova ? Pentru că de fapt nu vor : trebuie curaj să-ți asumi Împlinirea practică a viselor, În rest rămÎne tipul de viață bovarică prin care Îți trăiești viața numai În imaginar. Surorile sunt bovarice, sunt un personaj colectiv deși caracterologic diferite, temperamente diferite – dar seamănă Întru frica disimulată de acțiune practică, paradoxal nu doresc să li se Împlinească concret visele. Ele nu se mișcă, trăiesc Într-o colivie precum păpușile uitate Într-o casă de jucărie unde interacționează vag cu soldăței de plumb de care li se pare că sunt atrase, Îndrăgostite, dar totul mai mult Închipuit.Un lucru demn de interes al spectacolului care se vrea totuși unul de secol XXI este sexualitatea acestor femei Încă tinere care poate fi discret , greoi developată din scrisul dantelat al lui Cehov care știe să ascundă sub mii de pliuri abisuri sufletești , instinctuale.Textul lui Cehov are Însă o factură romantică, melodramatică, dar astea sunt doar piste aparente, tematici adiacente, drumuri și răscruci prin care treci ca regizor și actor, dar ieși până la urmă În absurd, tragic, comic negru, sarcasm.

Grupul ofițerilor seamănă cu cuplul simbiotic Pozzo-Luky. Funcționează interdependent, fiecare o capsulă legată de celălalt cum sugerează relația conflictual filosofică pe viață și pe moarte Între Verșinin-Tuzenbah-Solionâi. Sunt trei fantoșe clădite pe filosofii diverse, dar undeva similare. Ei nu vor la Moscova : ei vor să muncească, să fie admirați sau studiați peste 300 de ani sau pur și simplu inima surorilor : Mașa, Irina.

Andrei Prozorov și Natalia sunt un cuplu separat ce frizează infernul casnic normal,unde Andrei se ofilește,decade,devine dependent de poker iar Natalia Înflorește,iubește,se oferă și sufocă totul ca o buruiană sănătoasă care se dezvoltă empiric și care Într-adevăr se aseamănă cu Lopahin care se extinde,cuprinde totul,cumpără totul,taie livada,Începe de fapt o viață nouă pragmatică,supusă profitului și sacrificării viselor primejdioase.

Piesa lui Cehov este și o meditație asupra Timpului. Personajele trec prin niște ani de involuție, dar mereu perorează despre o viață viitoare pe care și-o Închipuie, Într-o filozofie cam sterilă despre ce va fi peste 100-300 de ani. Problematica nu este nouă : apare În mai toate piesele lui Cehov de la Livada la Unchiul Vanea, etc. Între cele patru acte trec niște ani, nu mulți ci doar patru Între actele I și IV. Dar personajele se degradează mult mai dramatic, sugerând o involuție măsurabilă În decenii. Spectacolul cuprinde o viață de om. Anotimpurile actelor sunt simbolice, sunt salturi mari În timp.

Dominic Dembiski

Video