Autor: Samuel Beckett

Așteptându-l pe Godot – Miturile cetăţii – 26.06.2019 – 19:00

Regia

Silviu Purcărete

Scenografie

Silviu Purcărete

Durată

2h (cu pauză)

Distribuție

Vladimir – Marian Râlea
Estragon – Constantin Chiriac
Pozzo – Cristian Stanca
Lucky – Pali Vecsei
Copilul – Andrei Văcariu
Sanda Anastasof

Muzicieni: Monica Florescu, Makcim Fernandez Samodaiev, Cosmin Fidileș

Sinopsis

„Aşteptându-l pe Godot” nu este o piesă cu teză, nu aduce vreo morală pe care să o impună spectatorului, nu ascunde înlăuntrul ei vreo speranţă anume. Pentru a înţelege o asemenea piesă, trebuie să vezi în ea imensitatea lumii redusă la dimensiunile propriului tău spirit, iar în cei doi vagabonzi, o umanitate perpetuu ambivalentă.
Beckett are grijă să nu ne pună la dispoziţie cheia evenimentelor pe care o căutăm permanent şi îşi demonstrează ingeniozitatea tehnică jucîndu-se cu aşteptările noastre. „Aşteptându-l pe Godot” are puterea unei adaptabilităţi infinite. Piesa vorbeşte despre sentimente şi emoţii rămase până acum neexprimate, dar pe care, cu Beckett ca ghid, le putem recunoaşte ca ale noastre… Aşteptarea lui Godot – o invocare, un reflex, un paravan…
„Mereu pe muchie de cuţit între dialogul real şi alunecările în ireal, în iraţional, în virtual, în vis. Piesa lui Beckett are în spectacol un tip de montaj cinematografic. Un traseu din timpi scurţi, sacadaţi, care marchează mult mai evident devierile spre ficţiune, spre imaginaţia celor doi. Spre pendularea halucinantă între esenţe şi aparenţe.”
Marina Constantinescu

★★★★★ „Ce facem când îl aşteptăm pe Godot? Jucăm teatru. Şi nu oricum, ci în regia lui Silviu Purcărete. Sau, mai bine spus, avem privilegiul de a fi spectatorii unor oameni care joacă teatru (în cazul nostru, Marian Râlea şi Constantin Chiriac). Dar ce ne-am face unii fără alţii? Spectatorul şi actorul, aceşti Gogo şi Didi ai artei teatrale (şi, de ce nu?, ai vieţii), care nu sunt în stare să se despartă, ci îşi ţin unul altuia de urât, într-o subtil declarată relaţie de iubire (nu în sensul erosului), veşnic aşteptându-l pe Godot…[…]
Marea calitatea a acestei montări este limpezimea. Spectacolul nu este supraîncărcat vizual, ci i se lasă posibilitatea de a comunica la alte nivele. Sugestiile auditive – ţiuitul constant ce prefigurează aşteptarea, şi cele scenice – cutremuratul decorului, copacul suspendat, cortina rudimentară, costumul copilului, toate sunt puse în slujba creării unei atmosfere / unei senzaţii mai importante decât mesajul în sine. Aşteptându-l pe Godot nu e un spectacol de neînţeles, ci unul pe care nu-ţi poţi da seama cum de l-ai înţeles…”
Sabina Bălan, LiterNet.ro