COMUNICAT DE PRESĂ – Weekend cu trei comedii negre la Teatrul de Stat Constanța

În weekend-ul care urmează, Teatrul de Stat Constanța a programat trei comedii care abundă în umor negru. De la „Gaițele” lui Kirițescu, babele care se distrează privind cortegiile funerare ce trec pe bulevard, la umorul candid, irlandez al lui Martin McDonagh în „Billy șchiopul” și la umorul englezesc al celor trei surori care se întâlnesc pentru înmormântarea mamei lor în „Memoria apei” de Shelagh Stephenson.

Vineri, 6 decembrie, de la ora 19:00, se joacă Gaițele, de Alexandru Kirițescu, în regia lui Lucian Iancu. În distribuție: Dana Dumitrescu, Luiza Martinescu Toma, Lana Moscaliuc, Laura Iordan Adrian, Mirela Pană, Cristina Oprean, Liliana Cazan, Maria Lupu, Andu Axente, Adrian Dumitrescu, Remus Archip și Gabriel Neaţă. Scenografia: Lăcrămioara Dumitraşcu,  coregrafia: Raimonda Potlog.

Montarea de la Constanţa, sub semnătura lui Lucian Iancu, poate rivaliza cu cele mai bune versiuni ale acestei piese, care se joacă în multe dintre teatrele româneşti. Apetenţa publicului pentru peripeţiile familiale ale clanului Dudulenilor, pentru replicile savuroase şi bârfele suculente, dar şi pentru viziunea regizorală, se traduce în săli pline la fiecare reprezentaţie.

Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 19.00, este programat spectacolul Billy șchiopul, o comedie neagră a autorului irlandez Martin McDonagh. Regia, Vlad Massaci, scenografia, Iuliana Vîlsan. Distribuția: Nicodim Ungureanu, Vlad Bîrzanu, Laura Crăciun, Mirela Pană, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Otilia Nicoară, Mircea Siromașenco.

Billy este schilodul din Inishmaan, orfanul tratat cu totală lipsă de considerație, ba chiar cu agresivitate, de cei din jur, dar care, paradoxal, se dovedește, în final, a fi iubit de toți.

Duminică, 8 decembrie, de la ora 19.00, Teatrul de Stat Constanța prezintă spectacolul Memoria apei de Shelagh Stephenson. Regia și traducerea textului sunt semnate de Vladimir Anton, iar scenografia este realizată de Maria Miu. Lighting design: Lucian Moga.

Distribuția: Dana Dumitrescu, Liviu Manolache, Alina Manțu, Georgiana Rusu, Laura Iordan-Adrian și Andu Axente.

Trei surori se întâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut, cu ocazia tristă a înmormântării mamei lor. În ciuda despărțirii îndelungate, își reiau, cu naturalețe, rolurile și pozițiile în familie, rememorând întâmplări din copilărie, reînviind rivalități și certuri vechi, ceea ce dă naștere unor scene de un umor savuros.

Surorile nu reușesc să se pună de acord asupra adevărului obiectiv al unor evenimente trăite laolaltă decât în final, atunci când se pregătesc să plece la înmormântare, legătura de sânge și iubire dovedindu-se mai puternică. Așa se explică metafora din titlu, „memoria apei” fiind un concept din medicina homeopatică: presupusa proprietate a apei de a păstra memoria substanțelor care au fost dizolvate în ea chiar și după ce toate aceste substanțe sunt eliminate.

Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța se pot achiziționa fie online, prin platforma mystage.ro ( http://bit.ly/2lr2cFz ), fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța (Bulevardul Ferdinand Nr. 11), la următoarele prețuri: 40 lei (lojă), 30 lei (stal), 20 lei (balcon) și 7,5 lei (bilete pentru elevi, studenți, pensionari). 

Programul agenției de bilete: luni: 09:00 – 17:00;  joi – duminică: 11:00 – 19:00

Vă mulțumim că ne sunteți mereu alături și vă așteptăm cu drag la teatru!

 

www.teatruldestatconstanta.ro

www.facebook.com/teatruldestatconstanta

https://www.instagram.com/teatruldestatconstanta

 

3.12.2019