header teatrul de stat constanta
acasa istoric actori program repertoriu scena presa contact

1. Observator de Constanta 16 februarie 2009 - “Cabinierul” - o viata inchinata datoriei

Teatrul de Stat Constanta a gazduit, la sfarsitul saptamanii trecute, (avan)premiera piesei de teatru “Cabinierul” de Ronald Harwood, in traducerea si regia lui Alex Mihail. Spectacolul a fost unul de rezistenta in primul rand prin durata de timp –trei ore, apoi prin faptul ca a urmarit prin jocul actoricesc si prin ideatica sa, o aplecare profunda catre loialitate, prietenie, datorie, salvare morala. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, un actor batran, candva un interpret de succes al personajelor lui Shakespeare, caruia cei din jur i se adreseaza cu “Sir”, isi continua turneele pe scenele britanice alaturi de colegii scutiti de serviciul militar din cauza varstei sau a diferitelor handicapuri fizice. Numai ca, pe masura ce timpul a trecut, frustrarile acestuia au sporit, iar acum este senil si ii sare tandara din orice. Cel asupra caruia isi revarsa mania de fiecare data este Norman, garderobierul sau, un homosexual a carui loialitate pare fara sfarsit. Acesta este in stare de orice pentru omul pe care il iubeste. Vorbind despre aceasta piesa, Alex Mihail a declarat ca a urmarit, in special, „dramele a doi oameni care se salveaza dintr-o iluzie in lumea asta cruda. Am sperat sa deschid supapa emotionala iar publicul sa participe emotional. Domnul moare cu zambetul pe buze pentru ca l-a sevit pe Shakespreare si in seara asta. E lucrul cu nuantele. Nu e o insiruire de situatii. Personajele vorbesc mult si tocmai asta le da carnea si identitatea”. „Nu te intalnesti prea des cu un asa rol. Pentru a ajunge sa-l creezi, trebuie sa faci un efort. Sper ca publicul sa aprecieze acest lucru”, a precizat Mihai Sorin Vasilescu, alias Domnul. „Greutatea foarte mare pentru mine, dar si pentru personajul pe care-l interpretez, a fost faptul ca suferim de aceeasi exaltare si extrovertire”, a mentionat Pavel Barsan. La conferinta de presa organizata sambata, la sediul Teatrului de Stat, regizorul a primit, din partea lui Alexandru Mereuta, o palarie de cowboy si un poem cu dedicatie. Si pentru ca era ziua lui Valentin, la finalul intalnirii actorii au servit un pahar de… tarie cu presa. Din distributie fac parte: Mihai Sorin Vasilescu (in rolul Domnului), Pavel Barsan (Norman), Dana Dumitrescu (Doamna), Diana Cheregi (Madge), Laura Bilic (Irene), Dumitru Caramitru (Thornton), Dan Zorila (Oxenby), Remus Archip (Kent), Alexandru Mereuta (Gloucester), Andrei Cantaragiu (Edgar) si Gelu Ciobanu (Albany).

de Anca Dragomir


2. Telegraf 16 februarie 2009 - "Cabinierul, provocarea de a da sens iluziilor ”

Teatrul de Stat Constanta a iesit, simbata seara, la rampa cu prima premiera din acest an, "Cabinierul, de Ronald Harwood, in regia tinarului Alex Mihail, cistigator al premiului UNITER pentru regie, in urma cu trei ani. "Cabinierul; indeparteaza cu subtilitate cortina pentru a-i permite spectatorului sa arunce o privire in culisele teatrului, acolo unde cabinierul Norman si Domnia Sa, Domnul, lupta cu propriile angoase. Pavel Birsan - Norman, Dana Dumitrescu - Doamna, Cristina Oprean - Madge, Mihai Sorin Vasilescu - Domnul, Laura Bilic - Irene, Dumitru Caramitru - Geoffrey Thornton, Dan Zorila - dl. Oxenby, Remus Archip - Kent, Alexandru Mereuta -Gloucester, Andrei Cantaragiu - Edgar/ Curtean/ Cavaler si Gelu Ciobanu - Albany au oferit publicului o perspectiva inedita asupra teatrului. Spectactorul obisnuit sa urmareasca firul narativ al unei piesei va fi, intr-o oarecare masura, deziluzionat, deoarece "Cabinierul; nu este o insiruire de situatii clare. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, un actor batrin, caruia ceilalti i se adreseaza ceremonios, "Domnul”,ca o dovada a prestigiului de care se bucura cind interpreta cu succes personajele shakespeariene, se gaseste in imposibilitatea de a-si intra in rol. Odata cu trecerea timpului, frustrarile sale au crescut si, ajuns la virsta senectutii, speriat de trecerea timpului - o viata si-a dedicat-o scenei, substituind trairile personajelor sale trairilor proprii - fuge din spitalul unde era internat pentru a se prezenta in fata publicului. Cabinierul sau, Norman, care il slujeste cu devotament de 11 ani, ii este alaturi in orice situatie. Pentru ca nu isi intelege rostul vietii decit prin raportarea la scena si la viata Domnului, prin orice mijloace, Norman incearca sa-si faca "stapinul” sa-si reia locul pe scena, in ciuda sfaturilor pe care le primeste de la Doamna (Dana Dumitrescu) sau de la managerul trupei, Madge (Cristina Oprean).Cei doi protagonisti, cabinierul Norman (Pavel Birsan) si apreciatul actor, Domnul (Mihai Sorin Vasilescu), interpret a numeroase roluri titulare din repertoriul shakespearian "monopolizeaza” registrul discursiv. Celelalte personaje reusesc sa potenteze personalitatea protagonistilor. In spatele cuvintelor exista nenumarate nuante care tin de retorica si care dezvaluie personalitatea si drama protagonistilor. Dupa cum a specificat si regizorul Alex Mihail, discursul incarcat de nuante reprezinta "carnea si identitatea personajelor si dezvaluie personalitatea celor doua personaje principale care incearca sa se salveze de lumea meschina in care traiesc prin iluzie - pentru Domn, teatrul este o iluzie si aceasta iluzie il ridica in ochii celorlati si ii da un statut demn de un rege, Domnia Sa, iar pentru Norman, iluzia consta in a-l sluji pe Domn. Jocul celor doua personaje capteaza atentia spectatorilor cu capacitatea de a vedea dincolo de cuvinte, celelalte personaje avind rolul de a-i pune si mai mult in lumina pe cei doi protagonisti. Pentru cei doi actori Mihai Sorin Vasilescu si Pavel Birsan rolurile au fost o adevarate provocare. Mihai Sorin Vasilescu construieste un personaj dificil, pus in ipostaza de a-si juca propriul sau rol, acela de actor. Acesta a specificat ca, desi la prima impresie i s-a parut ca rolul "ii vine manusa, rolul Domnului este unul dificil, dar special. Pe nesimtite, publicul se lasa coplesit de drama Domnului - bolnav si macinat de frustrari, caruia memoria ii joaca feste astfel incit isi uita rolul. Derutat, Domnul isi da seama ca viata sa este, de fapt, un cumul de roluri, o masca ce a pus in umbra omul. "Nu te intilnesti prea des cu asemenea roluri in cariera, a specificat interpretul Domnului, Mihai Sorin Vasilescu. "Este un rol greu, fiind vorba despre o piesa realist-psihologica trebuie sa tii cont de trecutul personajului, de modul sau de a se raporta la o situatie sau alta de viata, a apreciat Pavel Birsan complexitatea rolului sau. Desi regizorul a specificat ca in "Cabinierul; nu este vorba despre teatru in general, nici despre Lear, nici despre Shakespeare, nici despre razboi, ci despre doi oameni care se salveaza prin iluzie, prin teatru, piesa ofera si o perspectiva generala asupra actului dramatic, care presupune daruire si renuntare la sine. In scena care prezinta spectacolul "Regele Lear”, asa cum l-ar fi vazut publicul imaginar din piesa, spectatorii sint martori ai unui moment de daruire si de loialitate al celor care alcatuiesc "marea familie fericita a teatrului”. In acelasi timp, ei au acces in culisele teatrului - locul unde se creeaza efectele speciale si unde se dau indicatii de regie – si observa si jocul actorilor, pe scena. Piesa se adreseaza unui public fidel, obisnuit sa frecventeze sala de teatru si apt sa accepte o provocare: aceea de a descifra ce se afla dincolo de masca actorului.

de Gratiela Gheorghe