Istoric

In ianuarie 1951 a fost fondat Teatrul de Stat Constanţa purtând în timp numele  de Teatrul de Drama şi Comedie, Teatrul Dramatic, fructificând o tradiţie susţinută de amatori sau semiprofesionişti, timp de trei sferturi de veac, nelipsind şi iniţiative conduse de mari oameni de teatru ca V.I. Popa- care a infiinţat aici în deceniul IV, teatrul “Muncă si Lumină”. Majoritatea actorilor-întemeietori proveneau dintre actorii Teatrului Naţional Bucureşti şi amatori de talent din Constanţa.

Spectacolul inaugural a avut loc la 2 mai 1951, cu capodopera caragialeana “O scrisoare pierduta”, la sala “Elpis”, singura sala din oras, pe care se perindasera in turneu, dupa 1896 (data construirii), toate marile realizari ale teatrului, operetei si revistei romanesti.

De-a lungul  celor 50 de ani de   fiintare ,s-au montat  nu mai putin de 300 de premiere (la sala mare si studio) dintre care numeroase au fost premiere absolute cu piese ale unor mari dramaturgi, consacrati sau in devenire : Tudor Muşatescu, Horia Lovinescu, A. Baranga, Dan Tărchilă s.a.  Impresionant de numeroase sunt cele apartinand scriitorilor straini, clasici si contemporani, care au vazut lumina rampei, pentru prima data in Romania la Constanta : Goldoni- « Vilegiatura », « Nora si soacra », Tennessee Williams-« Noaptea iguanei », Lion Feuchtwanger-« Diavolul la Boston », Giraudoux- « Nu va fi razboi in Troia », Aldo Nicolaj- « Fluturi, fluturi », Peter Karvas- « Voluptate, marti la miezul noptii », Andonis Doriadis-«  Opera pentru viitorii dictatori ».

Ivit între vestigii fabuloase, pe locuri în care se jucase teatru şi cu 25 de secole în urmă, Teatrul constănţean a acordat un loc de cinste în repertoriul său teatrului antic (cu piese ale autorilor antici şi dramaturgie contemporană inspirată de teme din mitologia antică).
În 1957 s-au organizat serbările bimileniului naşterii poetului latin Ovidius, trăitor – după cum se cunoaşte la Tomis, între anii 8-17 d.H.(18 d.H ?), prin relegarea dispusă de împăratul Octavian August. Meritul iniţiativei a aparţinut constănţenilor, constant sensibili la tot ceea ce ţine de viaţa şi opera marelui exilat. Teatrul constănţean a prezentat premiera absolută „Ovidius”, tragedie scrisă în versuri de distinsul poet (şi dramaturg) constănţean Grigore Sălceanu, mult preţuit dascăl de limba şi literatura franceză, cu studii la Sorbona. Şi bineînţeles, cu recitaluri din opera ovidiană, mai ales din Tristia şi Pontica.

Premiera a fost prezentată la 22 septembrie 1957 în regia maestrului Val Mugur şi scenografia – de un mare rafinament si  modernitate - lui Mircea Marosin. Rolul titular a fost interpretat, cu toate marile calităţi cunoscute, de Constantin Codrescu, invitat în spectacol. S-au distins cu frumoase realizări Jean Ionescu, Marcela Sassu, Zoe Caraman, Octavian Uleu, Vasile Prisăcaru ş.a..

În cadrul acelor mari serbări ovidiene, spectacolul a fost invitat şi în capitală, bucurându-se de o bună primire şi din partea criticii. În acele zile Constanţa s-a înfrăţit cu Sulmona, localitatea de obârşie a poetului. Spectacolul mai are meritul de a fi adus pentru prima dată pe scena constănţeană lumea Antichităţii, cu conflictele ei cumplite, cu caracterele puternice, cu suflul său tragic şi poetic.

Teatrul constănţean a jucat pentru prima dată în România „Nu va fi război în Troia” de Jean Giraudoux. La 15 iunie 1967, în plin sezon estival, cu mare afluenţă de public, critici de teatru, oameni de cultură, a avut loc premiera pe ţară a piesei, tradusă de Ion Cantacuzino, în regia lui Ion Maximilian, frumos şi bine articulată ideatic – şi în scenografia exuberantă, foarte giraudoux-iană a Elenei Forţu. Un spectacol din care se revărsa magia limbajului poetic al marelui dramaturg, aducând în dezbatere o mare problemă a umanităţii – pacea – altfel decât în registru grav, ci prin umor, ironie, calambur, anacronism, amestec de realitate şi simbolism filozofic, ori poetic, particularităţi atât de caracteristice pentru Giraudoux. Hector – Sandu Simionică şi Ulise – Romel Stănciugel, doi actori de mare forţă şi talent – „negociau” cu eleganţă, ca doi oameni politici ai secolului 20 (ori, poate, pe deasupra secolelor?) eterna problema a păcii, doi oameni care pledând înţelegeau că dincolo de justeţea argumentelor invocate cu umor şi scepticism, există destinul care are multe de spus. Li se asociază în memoria spectatorilor şi în hrisoave Daniela Anencon (Elena) spirituală şi graţioasă, Ileana Ploscaru, Zoe Caraman, Virgil Andriescu, Lucian Iancu, Hamdi Cerchez, Mircea Constantinescu Govora, Constantin Guţu ş.a.ş.a.. O echipă de aur, conferind teatrului de la mare unul din momentele sale de strălucire. Primul spectacol de teatru antic în aer liber a fost „MEDEEA” de Euripide. Teatrul s-a oprit la acest text, pentru că mitul este foarte cunoscut şi prezent în zonă, ca unul ce s-a consumat – se pare –in tangenţă cu oraşul nostru, dar mai ales, pentru că piesa are o mare valoare, iar teatrul avea o actriţă, Marcela Sassu, parcă anume creată de natură şi profesoara sa, Maria Filotti, pentru acest rol. Portul turistic Tomis a fost ales de creatori drept locul foarte prielnic desfăşurării spectacolului; loc ce a permis vizionarea lui de către cei care cumpărau bilete (beneficiind astfel de scaune) ci şi de cei care se plimbau pe faleza portului şi de cei care se îndreptau spre Cazino. Spectacolul a fost puternic marcat de scenografia grandioasă (i s-a zis pe bună dreptate „ansamblu arhitectonic”), de costumele şi măştile create de marele sculptor Constantin Lucaci. Regizorul spectacolului, Gheorghe Jora, a folosit din plin şi cu talent spaţiul de joc oferit, astfel încât spectacolul începea de sus, de pe colina unde se afla un fragment arhitectural, sugerând Acropole şi cobora în desfăşurare pe scări până la malul mării. Apariţia protagonistei sus, pe coastă şi mersul ei în coborâre către locul de joc propriu-zis, însoţită de corul alcătuit din toate actriţele teatrului, au constituit o suită de momente emblematice ale reprezentaţiei, reproduse de multe ori în presa română şi străină. Coreutele purtau fiecare, în mâini, un contur alb de mască de peste un metru înălţime, ce se decupa frumos în întuneric. Iason (Sandu Simionică) venea de la mare, într-o mica ambarcaţiune adaptată scenografic, şi acesta a fost de asemenea, unul dintre momentele frumoase, de neuitat. „MEDEEA” s-a jucat în două stagiuni estivale. A fost un succes incontestabil, prin calitatea sa artistică, distribuţia adunând laolaltă, pe lângă toate actriţele teatrului, actori dintre cei mai talentaţi şi îndrăgiţi de public: Jean Ionescu, Dan Herdan, Romeo Mogoş, Longin Mărtoiu. Dar, mai ales, prin aceea că aducea în stagiunea estivală o formulă nouă de spectacol (de fapt, veche de când lumea) nemaivăzută de contemporani, o formulă de largă respiratie, estetică, în primul rând, ce a demonstrat atunci că grandoarea şi gravitatea nu sunt destinate exclusiv sezonului teatral hibernal. Având de partea sa o experienţă considerată unanim reuşită, teatrul a montat tragedia „IFIGENIA ÎN TAURIDE” – prezentată în premieră la 31 iulie 1973. Motivul alegerii piesei: frumuseţea lucrării şi mesajul ei umanist, faptul că acţiunea se petrece în zona Mării Negre – Premiera şi toate celelalte spectacole s-au desfăşurat în acelaşi loc, pe faleza Portului Tomis. Mihai Tofan, marele scenograf al Teatrului Naţional Bucureşti şi constant colaborator al celui de pe malul mării, a imaginat intrarea în templul Dianei, o „construcţie” ce traversa faleza sugerând masivitatea şi sobrietatea, graţie unui desen foarte bine făcut. Jocul actorilor se desfăşura în faţa templului, beneficiind de un număr mare de trepte, pe care evolua cu mare efect corul femeilor, cu măşti pe faţă şi făclii aprinse în mâini. Tonalitatea generală a dat-o interpreta Ifigeniei, Aghata Nicolau, care sesizând umanitatea caldă a ideilor piesei, a insuflat întregului spectacol armonie şi suflu poetic. Regia a fost semnat tot de Gheorghe Jora.

Animat puternic de gândul unui festival de teatru antic în Dobrogea, oferindu-şi răgazul de a găsi un alt loc pentru desfăşurarea unui spectacol de teatru antic în aer liber, teatrul s-a oprit pentru sală la o comedie: „MILES GLORIOSUS” de Plaut. Spectacolul (premiera la 6 ianuarie 1977) a fost o revărsare gâlgâitoare de umor, ţâşnind cu incredibilă forţă din tot ce se vedea, auzea sau se mişca in scenă ... Călăuzit de gândul expus în caietul program, anume că „Preacultivatul scriitor latin nu ezita să sacrifice faimoasele măsuri ale Frumosului şi Armoniei clasice, în favoarea marii fantezii a actorului în slujba hohotelor de râs”, regizorul Silviu Purcărete a creat împreună cu scenografa Eugenia Tărăşescu Jianu şi un grup de actori, toţi bărbaţi, un spectacol de mare originalitate, cu accente groteşti bine temperate şi frumos fructificate, armonizate şi articulat în întregul lui, fără nici o fisură. Interpretul rolului titular, Constantin Guţu, mic, gras cu pântecul supradimensionat (printr-un vatou savant lucrat), atârnându-i până la genunchi, cu un falnic bicorn pe creştet şi o sabie mai mare decât el (în care se încurca mereu) era caricatura vie a unui viteaz „fanfaron”. Rolul a fost creat cu mare har comic nu fără vagi accente tragi-comice. Lucian Iancu în Palestrio s-a dovedit încă o dată inepuizabil în resurse comice, prezenţa lui în fiecare scenă, marea poftă şi plăcere cu care juca, constituindu-se într-un veritabil ferment umoristic al spectacolului. I-au ţinut isonul: Eugen Mazilu în remarcabila compoziţie a bătrânului Periplectomenus, Emil Bârlădeanu (Sceledrus) şi Constantin Duicu (Peusicles). Una din surprizele pline de haz ale spectacolului a fost interpretarea în travesti a celor trei personaje feminine: Acroteleuţia – Virgil Andriescu, Milphidippa – Vasile Cojocaru şi Philocamosia – Longin Mărtoiu. Regizorul a avut inspirata idee de a realiza aceste travestiuri „descoperit”, lăsând să se vadă adică, efortul bărbăţilor de a părea femei, stângăcia şi neputinţa – trucate – de a se identifica întru totul cu acestea, constituind un artificiu comic copios exploatat de regizor şi actori. Spectacol mare prin risipă de talent, fantezie şi modernitate cu care a fost creat! Tot cu gândul de a ajuta publicul să nu piardă contactul cu lumea Antichităţii, precum şi din dorinţa de a atrage atenţia asupra acelui „certificat de naştere” al poporului român care este superbul monument triumfal de la Adamclisi, teatrul a prezentat în premieră absolută (19 mai 1976) tragedia în versuri „Tropaeum Traiani” a dramaturgului constănţean Grigore Sălceanu, în regia lui Gheorghe Jora şi scenografia lui Mihai Tofan, cu muzica originală compusă de Iosif Herţea şi coregrafia lui Oleg Danovski. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Titus Gurgulescu şi Elena Gurgulescu. Spectacolul a marcat totodată a 25-a aniversare a teatrului pontic, contribuind – prin subiect, dar şi prin valoarea literară – la punerea în lumină a unor vestigii istorice româneşti inestimabile, aflate în perimetrul dobrogean.

       Anul 1978 a fost un an crucial în istoria teatrului constănţean şi nu numai. Anul în care s-a organizat aici, primul festival naţional de teatru antic din istoria teatrului românesc. Prima ediţie a serilor s-a consumat între 25-31
august 1978 şi a însumat nouă spectacole dintre care numai unul s-a jucat pe scenă, restul fiind prezentate în cadrul natural sau în incinte arheologice, fără amenajări speciale.
Teatrul gazda a prezentat in festival doua spectacole:”Legendele Atrizilor” si „Fantana Blanduziei”. „Legendele Atrizilor” a deschis festivalul, fiind jucat la ruinele Cetatii Histria, loc anume ales de regizorul Silviu Purcarete,
care declara in urma prospectarii locului : „nu-i o cetate sau ruinele uneia, ci un vis despre o cetate...” si pe aceasta idee si-a construit intreaga viziune regizorala, dorindu-si spectacolul ca pe „ un vis despre un posibil spectacol”.Scenariul semnat chiar de el, dupa texte de Eschil, Sofocle, Euripide, cu cantece, bocete si descantece romanesti, fiind alcatuit pe schema „ Orestiei”. Muzica lui Iosif Hertea si scenografia Eugeniei Tarasescu Jianu, au servit cum nu se putea mai bine gandul regizorului. Stravechiul dans de invocare al paparudelor, adus in spectacol de iscusitii papusari constanteni printre replicile gigantilor dramaturgi antici, in murmurul continuu de glasuri ce vibrau ca marea si pamantul, te determinau sa-l aprobi pe regizor care spunea in caietul program: „ cultura noastra arhaica ne da dreptul de a ne considera, ca spirit, creatori ai tragediilor lui Eschil, Sofocle si Euripide, alcatuind lumea intreaga si mai mult decat orice”. Spectacolul s-a jucat fara ecleraj artificial, neinregistrat si fara nici un efect sonor tehnic, beneficiind de extraordinara acustica a locului. Actorii costumati in togi de culoare cenusie , albastru mohorat, violaceu negru, parca decupati din culorile noptatice ale cerului sau marii , veneau murmurand o melopee, din partea de apus si purtand pe umeri o masca imensa  - copie supradimensionata a uneia dintre mastile de teatru descoperite prin
anii ‘ 60 la Mangalia. Inceput cu exact doua ore inaintea apusului, spectacolul a beneficiat de o halucinanta lumina stearsa, aramie, roz-aurie, albastruie, care rumenea straniu fetele actorilor, cu un fard ireal, sau mai degraba ca o aura. In final, masca uriasa asezata pe o pluta, pleca alunecand usor pe apele lagunei, ca un straniu mesaj trimis spre intunericul ce se tesea la orizont, pe mare. Au interpretat cu stralucire rolurile: Virgil Andriescu, Diana Cheregi, Vasile Cojocaru, Elena Gurgulescu, Lucian Iancu, Ileana Ploscaru.

 „FÂNTÂNA BLANDUZIEI” de V.Alecsandri în regia lui Constantin Dinischiotu, scenografia Aurel Florea, coregrafia Mireille Savopol, muzica Timuş Alexandrescu – a fost reprezentat la Muzeul de istorie naţională şi arheologie Constanţa. Spectacolul a pus în valoare frumuseţea versului şi interpretarea actorilor: Romel Stănciugel, Jean Ionescu, Lucian Iancu, Vasile Cojocaru, Elena Gurgulescu, Emil Sassu, Constantin Guţu, Emil Bârlădeanu, Longin Mărtoiu, Eugen Mazilu, Maria Nestor.

A doua ediţie a „Serilor de teatru antic” s-a desfăşurat între 26 – 30 iunie 1981, folosind acelaşi spaţiu (cu excepţia Histriei). Teatrul gazda a jucat atunci „Hecuba” de Euripide, pe o portiune de plaja dintre Constanta si Mamaia. Locul ales de regizorul Silviu Purcarete respira aerul tarmului pustiu si neprimitor pe care se deruleaza cumplita tragedie. Cu o scenografie care aducea doar cateva elemente artificiale si decorul natural( semnata de Silviu Purcarete si Eugenia Tarasescu Jianu), si cu o muzica compusa de Dorin Liviu Zaharia( si interpretata live), spectacolul a dat prilej marii actrite Ileana Ploscaru sa creeze un personaj monumental. Roluri impresionante au creat si Virgil Andriescu, Vasile Cojocaru, Diana Cheregi, Maria Nestor, Lucian Iancu.

Teatrul de Papusi Constanta a prezentat la sediu un tulburator spectacol „ Metamorfoze”, inspirat de creatia lui Ovidius si avand la temelie ideea draga regizorului C.Pepino si anume ca „omul este creat de Prometeu din lut , iar lutul isi aminteste ca a facut parte candva dintr-o stea. Decorul si papusile au fost create de Eugenia Tarasescu Jianu , muzica apartinand grupului „Poesis”. Zei si pamanteni au fost animati de Aneta Forna Cristu, Ioana Jora, V.Hariton, Dromihete Ghiman, Georgeta Nicolau,Tina Romanescu, Mircea Romanescu, Justin Defta.

Din dorinţa de a îmbogăţi repertoriul cu spectacole din dramaturgia antică sau pe teme antice, teatrul a montat în februarie 1980 – pe scenă – „Andromaca” dulcelui Racine, într-o traducere de excepţie a medicului constănţean Nicolae Ionescu. Plecând de la ideea că splendoarea versului racinean este suficientă pentru a transmite totul în tragedia eroinei, regia Gheorghe Jora, scenografia Mihai Tofan şi actorii Ileana Ploscaru – care a realizat atunci unul din marile sale roluri – Virgil Andriescu, Elena Gurgulescu, Vasile Cojocaru, Lucian Iancu, Diana Cheregi, au lăsat intactă acurateţea clasică, mizând mai ales pe efectele declamaţiei bine strunite.

La 8 iulie 1987 avea loc premiera spectacolului „OEDIP”, scenariu de Vasile Cojocaru după „Sofocle şi Euripide”. Spectacolul a fost prezentat în aer liber, în timpul stagiunii teatrale estivale, la Mamaia (pe malul lacului),
la Cap Aurora – pe plajă, la Eforie (lângă clinica Grand), la Mangalia (Parcul arheologic). Au dat viaţă şi strălucire acestui grandios spectacol peste 100 de artişti din teatrele dramatic, liric şi de păpuşi. Regia artistică semnată de Andrei Mihalache şi Dominic Dembinski s-a întrecut în a găsi efecte dintre cele mai spectaculoase şi neaşteptate pentru ca întâmplările nefericitului Oedip să ajungă la spectatori, însoţite permanent de frisonul tragic sofoclean. Textul a fost înregistrat în studiou şi agrementat cu imagini vizuale dintre cele mai spectaculoase: personaje apărând şi luptând călare, torţe care se aprindeau instantaneu, Oedip care, în final, dispărea în mare etc.. Apariţia lui Oedip, purtând pe umeri o mantie de catifea roşie, imensă ce se lăţea mereu în urma lui ca un râu de sânge care se scurgea – (la Cap Aurora, actorul venind de dincolo de dig, mantia curgea greoi, în spatele său, printre pietre) este o imagine emblematică a spectacolului şi care a vorbit mult, la vremea aceea, despre talentul scenografului Constantin Ciubotariu. Ca şi mişcarea armonioasă a acestui mare colectiv pe care a condus-o coregraful Fănică Lupu, ca şi deloc uşoara pregătire muzicală asigurată de dirijorul Gheorghe Stanciu. Spectacolul debuta cu Oedip la Colonos (însoţit de Antigona). Începea să-şi depene povestea şi abia apoi apărea tânăr (Oedip – rege), ca să traverseze grozăviile binecunoscute ale vieţii sale. Regizorii căzuseră de acord cu scenaristul(Vasile Cojocaru) asupra acestei formule ce fara a atenua acuitatea tragică a piesei, aducea un spor de căldură, de duioşie şi de omenesc. Pe Oedip bătrân l-a interpretat cu accente de serenisimă tristeţe Longin Mărtoiu. Pentru ca Oedip tânăr în strălucirea forţei, voinţei şi durerii să fie interpretat cu mare talent, cu aplomb al personalităţii şi cu mare măiestrie a artei vorbirii de actorul Vasile Cojocaru. Toţi actorii care au dat viaţă acelui minunat spectacol, s-au întrecut pe ei înşişi, făcând o demonstraţie de teatru sărbătoresc şi împunând glasul sonor al sufletului artei teatrale – tragedia antică: Nina Udrescu, Elena Gurgulescu, Cristina Oprean, Eugen Mazilu, Titus Gurgulescu, Liviu Manolache, Iulian Lincu, Jean Ionescu, Emil Bârlădeanu, Lică Gherghilescu, Carmen Enea, Alexandru Mereuţă, Octavian Axente ş.a. şi-au legat numele de un mare eveniment teatral.

La 8 mai 1992 a avut loc premiera variantei pe scenă a acestei piese, realizată împreună cu Compania de balet „Oleg Danovski”, în regia artistică a maestrului Oleg Danovski, în scenografia Eugeniei Tărăşescu Jianu şi muzica lui Liviu Manolache. „Oedip nu e nici balet, nici piesă de teatru, ci un spectacol pe tema lui Oedip, o formă de sincretism, de euritmie, dacă vreţi, în care îmbinarea actor-dansator sper să sporească virtuţile expresive ale imaginii scenice” scria Oleg Danovski în caietul-program. De altfel, spectacolul a participat cu mare succes la festivalul Internaţional de Teatru – imagini de la Satu Mare şi la Festivalul „Timişoara muzicală” unde coloana sonoră a spectacolului a fost premiată. În vara anului 1989 şi anume la 19 iunie, se prezenta în premieră „TROIA ÎN FLĂCĂRI” – spectacol de teatru antic, în aer liber, pe un scenariu de Vasile Cojocaru, după scriitori antici, în regia lui Andrei Mihalache, costumele semnate de Ion Tiţoiu, Eugenia Tărăşescu Jianu, Irina Dimiu, cu contribuţia de mare prestigiu a sculptorului Marcel Chirnoagă. O super-producţie numărând din nou peste 100 de artişti (actori ai Teatrului Dramatic şi de Păpuşi, solişti, corişti, balerini ai Teatrului Liric, pe lângă figuraţie, cai etc.). Cu efecte vizuale spectaculoase s-a jucat în aceleaşi locuri ca şi „OEDIP”. În vara anului 1991 s-a jucat un spectacol cu „OEDIP” în cadrul sărbătoririi Cetăţii Tomis. La finele anului 1996 s-a dat viaţă unui mit antic, al amazoanelor plecând de la textele lui H. Von Kleist, Mioara şi Adrian Cremene: „Penthesileea”. Geniul regizoarei Cătălina Buzoianu, întâlnindu-se aici cu gustul pentru monumental al lui Marcel Chirnoagă, spectacolul se desfăşura în sală lăsând impresia ca e gata să explodeze cerându-şi dreptul la un spaţiu deschis şi larg, cum mitul însuşi sugerează. Spectatorii erau întâmpinaţi în foaierul teatrului decorat cu mari pânze pe care erau desenaţi cai, venind parca în galop spre a anunţa povestea ce va să urmeze. Eroi şi zei au fost întruchipaţi de actori de marcă ai teatrului şi de tinerii actori pe atunci: Ileana Ploscaru, Nina Udrescu, Diana Cheregi, Elena Gurgulescu, Iancu Lucian, Vasile Cojocaru,
Maria Nestor, Cristina Oprean, Daniela Bostan, Irina Scutaru, Gabriel Duţu, Liviu Manolache, Laura Craciun, Eugen Mazilu, Octavian Jighirgiu , Ana Maria Tramundana, Lică Gherghilescu, Radu Niculescu, Iulian Enache, Fatimata Aminou ş.a.. Muzica originală interpretată live a fost compusă anume de Iosif Herţea. Pentru spectacol, regizoarea a fost distinsă cu Premiul pentru cel mai bun regizor al anului, acordat de A.I.C.T. – secţia română şi Premiul pentru cel mai bun regizor acordat de UNITER. Velica Panduru, realizatoarea costumelor – a primit premiul UNITER pentru cel mai valoros debut. De Ziua Mondială a Teatrului, la 27 martie 1997, a avut loc premiera spectacolului „ALCESTA” de Euripide, în regia unui debutant Toma Enache şi scenografia Carmencitei Brojboiu. Rolului titular i-a dat chip actrita Cristina Oprean, cu sensibilitate şi dramatism, amestec de pasiune şi lirism, fior tragic, cu măsură, într-o fină caligrafie.

Un regizor din Grecia, Yannis Margaritis a propus teatrului o versiune scenică a celebrei comedii „ADUNAREA FEMEILOR” de Aristofan, scenografia Carmencita Brojboiu, muzica Michalis Grigoriu. Viziunea regizorală, scenografia, interpretarea actorilor: Elena Gurgulescu, Vasile Cojocaru, Liviu Manolache, Radu Niculescu, Diana Cheregi, Iulian Enache, Laura Crăciun, Laura Iordan, Maria Nestor, Nina Udrescu, Diana Lupan, au stat sub semnul modernităţii şi al perenităţii marii dramaturgii antice. Premiera a avut loc pe scenă, la 27 martie în anul 2001, an în care a fost sărbătorit semicentenarul Teatrului de la Pontul Euxin.

Cu prilejul semicentenarului Teatrului, în anul 2001, a fost lansat volumul „Thalia ex Ponto la cumpănă de milenii” de Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian, editura Muntenia&Leda. În prefaţa volumului, dr. Aurelia Lăpuşan prezintă astfel monografia: „Adevărate pagini de antologie teatrală, amintirile acestui consistent şi valoros volum reconstituie cu fidelitate, cu vădită dragoste, devoratoare pe alocuri, secvenţe de viaţă care înseamnă de fapt 50 de ani de teatru la Constanţa (...). Arta dramatică de la Pont s-a impus prin strălucita pleiadă de actori care au ilustrat scena în toţi acesti ani şi pe care nu omite să-i elogieze autoarele cărţii – document (...) Structurată pe ample şi semnificative capitole: „Seri de teatru antic”, „Studioul experimental”, „Letopiseţ”, „Debuturi absolute”, „Perioada 1990 – 2000”, „Evenimente”, „Teatrul de Păpuşi”, „Prietenii teatrului” şi la sfărşit o completă enumerare a tuturor premierelor acestei jumătăţi de secol, o listă a angajaţilor teatrului, fotografii (...) Ce reconfortantă întoarcere în timp, ce emoţionantă intersecţie de biografii artistice, ce călduros mesajul transmis din filele cărţii. Ce extraordinar travaliu creator evocator pe care mi l-au dăruit Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian, în semn de plecăciune către marele atotstăpânitorul public. Citiţi cartea şi veţi fi mai bogaţi cu amintirile atât de emoţionante despre teatrul constănţean şi slujitorii lui devotaţi.

Criticul de teatru Florica Ichim, prezentă la sărbătorirea semicentenarului teatrului şi la lansarea monografiei, scria în România liberă: „teatrul şi-a unit forţele şi a sărbătorit, adică a omagiat pe toţi cei care, timp de cinci decenii, au dăruit, la sediu şi în deplasări, dar şi celor veniţi pe litoral, cu dragoste nepreţuită şi talent, TEATRU (...). Munca lor, care se materializează, dar se şi risipeşte în chiar clipa spectacolului, a fost fixată în cuvint, spre înfrângerea timpului, într-o carte căreia i-au spus „Thalia ex Ponto la cumpănă de milenii”. Autoarele Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian au întocmit un parcurs teatrologic al unei instituţii de cultură, văzută dinăuntru, la viaţa căreia au participat şi contribuit (...) Această istorie sentimentală a Teatrului dramatic constănţean, 2 mai 1951 – 2 mai 2001, este o carte de referinţă şi un instrument de lucru pentru cercetătorii teatrologi”.

Se inscriu in memoria culturala a orasului   si  a tarii ,cateva initiative ale acestui teatru, printre ele situandu-se la loc de mare cinste, Festivalul « Seri de teatru antic » (2 editii), Festivalul de teatru politic (2 editii), turneele in strainatate  cu scopul participarii la festivaluri internationale ( Spania , Turcia) sau in schimburi culturale (Bulgaria, Iugoslavia Ungaria) si programul romano-britanic finalizat prin coproductia « Cu dragoste, Nicolae », jucata in Anglia si Romania. O initiativa de mare valoare a fost activitatea continua a studioului experimental, ale carui productii au fost in quasiunanimitate premiate in concursuri si festivaluri si dintre care nu putine au constituit gesturi de fronda ale artistilor constanteni, finalizate uneori cu sanctiuni si suspendari (« Spectacol pe schite de Caragiale »).

Au oficiat pe aceasta scena,unii chiar de la inceput,cativa actori de mare notorietate,cunoscuti de publicul din toata tara inca din perioada interbelica : Mania Antonova,Constantin Morţun,Vasile Creţoiu, Al.Critico, George Popa Mija, Zoe Caraman, Jean Ionescu, Romeo Profit,s.a, carora li s-au adaugat in timp Valentina Şambra, Marieta Mihalcea, Gheorghe Enache, Romeo Mogoş, Emil Sassu, Marcela Sassu, Longin Mărtoiu, Valentina Bucur Caracaşian, Ileana Ploscaru, Romel Stănciugel, Agatha Nicolau,Sandu Simionică, Aurora Simionică,M.Constantinescu Govora, Ana Mirena, Emil Bârlădeanu, Iolanda Copăceanu Mugur, Dan Herdan, George Stancu,Costel Rădulescu, Elena Gurgulescu, Titus Gurgulescu,Virgil Andriescu, Dimitrie Bitang,Hamdi Cerchez,Alexandru Mereuţă.

Scena constanteana a fost locul  in care s-au consumat numeroase debuturi absolute.Printre acestea stralucesc cateva nume legate de momente de mare inaltime artistica ale spectacolelor acestui teatru :Toma Caragiu (  caruia ii placea sa aminteasca faptul ca s-a numarat printre fondatori), Constantin Guţu, Dumitru Dunea, Sorin Grigorescu, Liviu Crăciun, Cornel Rusu, Cristina Minculescu, George Bănică, Constantin Drăgănescu, Şerban Cantacuzino, Adrian Lupu, Ştefan Iordache, Smaragda Olteanu, Remus Mărgineanu, Melania Cârje, Daniela Anencov, Mircea Nicolae Creţu, Andy Ştefănescu, Petre Lupu, Mirela Atanasiu, Rodica Mureşan, s.a.

Printre regizorii creatori de mari spectacole si mari animatori ai vietii teatrale a orasului si judetului, cu regretul ca nu-i putem nominaliza pe toti,ii vom aminti pe : Ion Diacu, Ion Drugan, Val Mugur, Constantin Dinischiotu, Ion Maximilian, Gheorghe Jora, Andrei Mihalache, Andrei Belgrader, fara a-i putea omite (notorietatea lor nici nu ne-ar permite) pe regizorii-debutanti aici : Anca Ovanez-Doroşenco, Silviu Purcărete, Dominic Dembinski.

Au creat spectacole pe scena constanteana, cu statut de invitati regizorii : Ion Şahighian, Sică Alexandrescu, N. AL. Toscani, Ion Olteanu, Marietta Sadova, Mihai Berechet, Cornel Todea, David Esrig, Cătălina Buzoianu, Alexa Visarion, Tudor Mărăscu : tot ca oaspeti au montat regizori din Bulgaria, Rusia, Argentina, Grecia, . Ungaria.

In ceea ce ii  priveste pe scenografi, unii ca angajati iar altii ca invitati, au realizat aici mari scenografii, legate de specacole memorabile : Tatiana Manolescu-Uleu, Mircea Marosin, Dan Sachelarie, Aurel Florea, Elena Forţu, Eugenia Taraşescu – Jianu, Mihai Tofan, Tony Gheorghiu, Jules Perahim, George Voinescu, Al. Brătăşanu, Benedict si Ion Gănescu, Ion Popescu- Udrişte, Dan Jitianu, Mihai Mădescu, Luana Drăgoescu.

Nu putine, dar pline de importanta, au fost numele unor compozitori si coregrafi care au contribuit cu talentul lor la valoarea spectacolelor teatrului constantean : Iosif Herţea, Liviu Manolache, Dorin Liviu Zaharia, Harry Tavitian, Corneliu Stroe, Trixy Checais, Gigi Căciuleanu, Mireille Savopol.

Sfera colaborarilor de altfel, s-a extins   cu nu mai putin de 14 spectacole transmise de postul national de televiziune, cu spectacole realizate cu sau pentru radio (premiera absoluta a piesei « Geamandura » de Tudor Muşatescu.

Au jucat pe scena teatrului ca invitati in spectacole actorii : Mihai Popescu, Maria Voluntaru, George Vraca, Grigore  Vasiliu Birlic, Radu Beligan,Constantin Codrescu, Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu- Botez, Horaţiu Mălăele.

Dintre initiativele  de fixare a teatrului in atentia publicului ,teatrul constantean a organizat in rastimpul  unei jumatati de secol,   peste 100 de conferinte experimentale, sustinute de  Ion Marin Sadoveanu, Petru Comarnescu, Alexandru Balaci, Mihnea Gheorghiu,Victor Eftimiu,Ovidiu Drimba,George Ivaşcu, s.a.

In muzeele tarii si peste granita,teatrul constantean este prezent cu ample materiale vizuale la : Muzeul « V.Alecsandri » de la Mirceşti, Schiller- Weimar, Lermontov- Moscova.

Premiile si distinctiile pe care teatrul si actorii lui le au primit  in decursul anilor la festivaluri nationale , gale si alte manifestari de gen se ridica la cifra de 50.

In perioada noiembrie 2004 - iulie 2007 teatrul a functionat sub denumirea de Teatrul National Constanta. In acest rastimp , la Constanta au montat spectacole : Radu Afrim, Beatrice Rancea, Felicia Dalu, Bogdan Caragea, Anca Maria Colţeanu, Andrei Mihalache,  Răsvana Cernat, Paul Bargetto, Vincent Masterpaul, Gordon Edelstein (toti trei din SUA), Laszlo Suba, Yvette Bozsik (din Ungaria). Au realizat scenografia spectacolelor : Alexandru Radu, Doina Levintza, I.Ioachim Stroe, Alina Herescu, Eugenia Tărăşescu Jianu, Ovidiu Pascal, Ema Gavrilă, Constantin Ciubotariu, Nic Ularu (SUA), Joszef Werner (Ungaria), Liza Panait . Teatrul s-a bucurat de o prezenta semnificativa si de amploare in paginile presei romanesti si straine.

In prezent Teatrul de Stat  Constanta  este  o institutie publica de cultura , aflata sub autoritatea Consiliului Judetean Constanta. Functioneaza  cu un colectiv artistic si tehnic administrativ  de 104 angajati. Sala teatrului are o capacitate 260  de  locuri .