SEASIDE STORIES

• Cast
• Photo Gallery
• Reviews

SEASIDE STORIES, o succesiune de povești cu personaje diferite, cu întâlniri fulgurante, scurte momente intense decupate din viață, poate dintre acelea pe care le-am trăit cu toții, cu picioarele pline de nisip, cu pielea încrețită pe care soarele a uscat apa mării, cu simțurile percepând constant, dincolo de întâmplări, în background, fâșâitul valurilor, oglinda apei cu nuanțele ei niciodată aceleași, linia orizontului, liniștea adâncului, gustul sărat al aerului, mirosul algelor și scoicilor în putrefacție, muzica repetitivă a teraselor, culorile stridente ale jucăriilor de plajă. 
Substratul comun al poveștilor este acel sentiment al vacanței pe litoral, pe care îl împărtășesc, deși nu-l conștientizează întotdeauna, și cei ce locuiesc în apropierea lui, și cei ce revin aici an de an sau măcar din când în când.
Și în toate este Marea, ca un personaj mitologic care umple cu sensul ei toate poveștile. 
Seaside Stories ne fac să rememorăm propriile întâmplări, demult uitate, și să înțelegem ce ne ține sau ne readuce aici.

DISTRIBUȚIA:

ALERGA FRUMOS CU GENUNCHII LA PIEPT de Tudor Ganea

Tudorel – Ștefan Mihai

Mama – Laura Iordan

Tatăl – Iulian Enache

Cătălin – Theodor Șoptelea

Lilly Aroganta – Liliana Ghiță

Bitălz – Marian Adochiței

Golanii – Andrei Bibire, Alexandru Burcă, Cătălin Bucur

Rockeritzele – Anaïs Agi-Ali, Mihaela Velicu, Lana Moscaliuc, Alina Manțu, Cristiana Luca

FRAGIL de Simona Goșu

Fata – Cristiana Luca

Mama – Nina Udrescu

O ÎMPREUNARE DE VIS de Dan Alexe

Bărbatul – Remus Archip

Femeia arogantă – Liliana Ghiță

Pegas, Patroana, Farmacista, Bunicul – Ștefan Mihai

VIENI QUA de Marius Chivu

Ea – Cătălina Mihai/Cristiana Luca

El – Theodor Șoptelea

Paco – Ștefan Mihai

Monica – Liliana Cazan

TOȚI CERCEII DIN VAMĂ de Lavinica Mitu

Ea – Mihaela Velicu

El – Marian Adochiței

Cupluri: Alina Manțu și Andrei Bibire, Cătălin Bucur și Cristiana Luca, Lana Moscaliuc și Anaïs Agi-Ali, Alexandru Burcă si Cătălina Mihai

LA VULTURUL DE MARE CU PEȘTELE ÎN GHEARE de Marius Chivu

Băiatul – Andrei Bibire

Golanii – Cătălin Bucur, Alexandru Burcă, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea, Remus Archip

FRUMOS CA MOARTEA SURORII MELE de Nicoleta Dabija

Ea – Lana Moscaliuc

Ele: Alina Manțu, Laura Iordan, Anaïs Agi-Ali, Mihaela Velicu, Lana Moscaliuc

WYOMING de Marius Chivu

Cezar Dumitrescu – Cătălin Bucur

Mama – Liliana Cazan

Fata – Anaïs Agi-Ali

Minionii – Mihaela Velicu, Cătălina Mihai, Andrei Bibire, Alexandru Burcă, Theodor Șoptelea, Cristiana Luca, Ștefan Mihai

Poemul TE DEPĂRTEZI de Nina Cassian

Nina Udrescu

Alte texte de Radu Afrim:

MC Seaside Stories – Cătălin Bucur

Pegas – Ștefan Mihai

Lilly Aroganta – Liliana Ghiță

Fanele lui Bitălz – Lana Moscaliuc, Mihaela Velicu, Laura Iordan, Alina Manțu, Cătălina Mihai, Cristiana Luca

Golanul – Cătălin Bucur

Monica – Liliana Cazan

Cast

• Liliana Ghiță
• Ștefan Mihai
• Theodor Șoptelea
• Cătălin Bucur
• Marian Adochiţei
• Anais Agi-Ali
• Cătălina Mihai
• Iulian Enache
• Laura Iordan
• Liliana Cazan
• Mihaela Velicu
• Alina Manţu
• Cristiana Luca
• Lana Moscaliuc
• Nina Udrescu
• Remus Archip
• Andrei Bibire
• Alex Burcă

Reviews

Stilul e o marcă ce poate deveni, sigiliu nobiliar. Dintr-o semnătură mâzgălită pe teancuri de foi în adolescenţă se poate ajunge la o caligrafie personală ce indică dintr-o singură privire rangul înalt al maturităţii sofisticate. A avea stil înseamnă a-ţi defini o identitate bine închegată în jurul unui adevăr veritabil. E din ce în ce mai greu să îţi găseşti filonul autentic şi confortul unui sine însuţi neimpresionat de variabilele mereu seducătoare. A căuta, însă, cu încrâncenare să impui un stil ca adevăr general valabil, e o capcană ce nu mai conduce către piscurile înalte ale eleganţei şi rafinamentului, ci plonjează ameninţător într-o cădere în mimetism auto-citat. Radu Afrim îşi gestionează cu voluptate exerciţiile de stil. Uneltele sale perfecţionate descriu cu mână sigură tușele voit subţiri sau groase prin lirismul unor proze scurte acmpaniate de universul sonor dens, şoaptele tragic-senzuale în spuse în tonuri grav-lascive în microfoane ce reverberează cu efect emoţiile zdrumicate ale conştiinţelor în plină confesiune, zoomorfismele de un absurd plin de umor, ecranele pe care imaginile video încadrate şi montate în virtutea aceleiaşi sensibilităţi de calitate înaltă şi a unei incontestabile performanţe de a surprinde suflete în imagini. „Seaside stories”, spectacolul pe care l-a montat la Teatrul de Stat din Constanţa e cel mai tânăr membru al familiei acestei saga de poveşti cu paternitate comună. Principiul puzzle-ului centrat pe o temă dată – marea/litoraul în cayul de față– poate funcţiona deja extrapolat la mai multe spectacole. Se poate aduna material suficient pentru un maraton de 12 ore, poate, însumând scenă cu scenă compoziţiile generate de aceeaşi stilistică şi aceeaşi voinţă creativă. Riscul acestui tip foarte calculat de a replica mijloace pe diverse suporturi de text este ca odată ce devine stil în sine, să îşi piardă treptat din prospeţime, din fiorul percutant al emoţiei primare şi să se transforme într-o minunată expresie estetică devitalizată, însă, de acea pulsiune autentică. Cele nouă scene legate în scenariul-cadru scris de Radu Afrim compun o sinfonie inegală de ritmuri nu mereu armonizate. Miza e crearea unei stări, aducerea în sala de teatru a nostalgiilor noastre despre iubiri consumate în Vamă, nisipul care ne-a strâns lacrimile, ataşamentul matern ori patern spălat de valuri şi refrene celebre ale modelor de ieri şi de acum. Excesul cantitativ, însă, funcţionează în detrimentul acestei reverii estivale. Nu toate scenele au acelaşi impact, deşi mijloacele estetice sunt folosite fără economie. Poate cea mai frumoasă imagine din spectacol e tabloul în mişcare din „Frumos ca moartea surorii mele” de Nicoleta Dabija – o siluetă funebră multiplicată pe o plajă dezolantă; un suflet ţinut în frâu de o geamandură de tristeţi ce îi devine giulgiu al propriului suflet mort într-o mare ce nu poate spăla amintiri care dor, rostite cu gând articulat de către Lana Moscaliuc. Cu aceeaşi sensibilitate şi cu aceleaşi intenţii a fost construit şi monologul „Fragil” de Simona Goşu – o destăinuire a singurătăţii unei fiice pentru care mama îşi exprimă grija şi dragostea doar exersând un ritual stereotip de acţiuni materne, nebăgând de seamă moartea simbolică a sufletului său. Tema e superbă, toate piesele din puzzle la locul lor, dar dând la o parte imaginile frumoase de pe ecran, efectul cavernos al vocii prelucrate prin microfon şi sonorităţile manipulatorii ale ambientalului sonor rămâne un text rostit alb, cu puţine virtuţi. „Toţi cerceii din Vamă” de Lavinica Mitu e cea mai funcţională dintre scene. Pe lângă povestea coregrafiată în jurul cuplului de foşti îndrăgostiţi care îşi îngroapă iubirea pe plajă în văzul tuturor, cu suferinţă şi cinism, există şi o relaţie consistentă între cei doi actori. Mihaela Velicu şi Marian Adochiţei dezvoltă în subteranul cuvintelor un labirint de trăiri, amintiri şi emoţii pe care le conţin în nuanţele cuvintelor spuse simplu. Se privesc, se ascultă şi transmit o vibraţie profund autentică păstrată în control. În „O împreunare de vis” de Dan Alexe comicul proporţiilor exagerate, umorul voit grosier, hazul de stereotipuri cu semn schimbat conduc spre caricatură şi jocul actorilor. Liliana Ghiţă şi Remus Archip par personaje din benzi desenate în mărime naturală, rămase, însă, captive în 2D şi constrânse de replicile restrictive din bubbles-urile de deasupra capetelor. „Alerga frumos cu genunchii la piept” de Tudor Ganea e scena cea mai complexă. Recitalul pe care îl face Ştefan Mihai bine susţinut de întregul univers casnic adus pe plaja cu nisip cauciucat din Sala Studio, e impactant nu doar la nivel declarativ. Debusolarea unui puşti care se maturizează exersând acorduri de chitară pentru a impresiona fete e virată în spaima de a-şi pierde tatăl cu multă tandreţe, într-un crescendo ce te face să vezi cu ochii minţii prăbuşirea sufletească sugerată de un avion de hârtie îngropat într-o movilă de nisip. „Vieni qua” de Marius Chivu nu aduce nimic în plus în toboganul de experienţe estivale, iar Tudor Şoptelea îşi foloseşte potenţialul cu mai mult succes şi credibilitate în rolul pescăruşului Relu Pescărelu. „Seaside stories” e un spectacol probabil voit construit ca un bufet à la „Lili aroganta” de pe o plajă de staţiune ne-europeană, încă, din capitalismul sălbatic, original românesc, al anilor 90’-2000’. Între un şlagăr al Nanei Mouskouri şi altul de la Al Bano şi Romina se suferă pe înfundate sub pumni şi picioare date pentru câţiva lei. Coca-Cola light şi Coca-Cola normal devin versurile noilor hituri certificate de Tik-Tok ale plajelor pe care minioni dresaţi să se rotiseze la soare acompaniază un dialog nevinovat ieri, dar periculos azi. Poveştile amestecate ca scoicile printre alge au gust pot avea şi gust de stridii şi gust doar de apă sărată. E inegală oda închinată litoralului, ca orice suită de valuri. Emoţia, însă, pare a se îndepărta din ce în ce mai mult de ţărmul solid, la bordul unei bărci cu vâsle cârmuite spre orizontul unui stil în zenit.

Alina Epîngeac - „Seaside stories” pe nisip de cauciuc

https://epingeac.com/2022/11/07/seaside-stories-pe-nisip-de-cauciuc/

Afrim și sentimentul litoral al ființei… Călin Ciobotari După 15 ani, regizorul Radu Afrim revine la Teatrul de Stat Constanța. De la Inimile cicatrizate din 2007, nenumărate valuri au udat nisipurile de pe plaja centrală, însă, în esența lor, și Radu Afrim și marea au rămas cam aceiași. Imprevizibili, adeseori spectaculoși, uneori neînțeleși, alteori adorați, mereu cu tumulturi interioare și zgomotoase furtuni, constanți în tangaje, în plecări și în reveniri… După 15 ani, așadar, Afrim propune la Constanța un spectacol despre geografiile litorale și despre geografiile sufletești ale celor care, localnici sau turiști, au de-a face cu marea. Seaside Stories, povești de pe mal, sentiment de vacanță cu nostalgii transversale, sezon estival cu ieșire spre moarte, spre regret, dar și spre niște necuprinderi exterioare și interioare… Ca marea, dramaturgia… Nu e prima oară când Afrim se joacă de-a …vacanța. E preocupat de această „ușurătate a ființei”, de modul în care oamenii devin altfel într-un timp asumat ca „neoficial”, paranteză în cotidian ce deschide supape misterioase spre straturi de adâncime ce se lasă privite în deplinele lor vulnerabilități și superbii anonime. Discursul regizoral din Seaside Stories nu mai este unul solitar, ci acompaniat de voci precum cele ale lui Marius Chivu, Simona Goșu, Tudor Ganea, Dan Alexe, Lavinica Mitu, Nicoleta Dabija sau Nina Cassian. Aparent democratic alcătuită, această dramaturgie plurală e atent controlată de un regizor care știe cum să o lege și să o integreze într-un scenariu mai amplu, apelând el însuși, cum a făcut-o de atâtea alte ori, la așa numita „scriitură pentru scenă”. Rezultă de aici o încântătoare peisagistică literar-teatrală, cu alternanțe delicat conduse între comic și tragic, între senzualitate și violență. Ascultând și „privind” această dramaturgie ai sentimentul că ea oglindește chiar marea, cu multiplele-i voci, cu diversitatea ei de apariții și manifestări, dar mai ales cu acea fluență a naturalului, a firescului și a vieții… Tonul general pe care îl impune Afrim pare a fi cel al confesiunii: mărturisirea despre tată din „Alerga frumos cu genunchii la piept” (Tudor Ganea), înstrăinarea de mamă din „Fragil” (Simona Goșu), excursurile din acea fenomenologie a îmblânzirii arogantei din „O împreunare de vis” (Dan Alexe), superba poveste-poem despre mare și moarte și despre „bărbatul frumos precum moartea surorii mele” („Îi plăcea marea”, Nicoleta Dabija), etalarea publică a unei relații de iubire ce se stinge („Toți cerceii din vamă”, Lavinica Mitu), incursiunea în peisajul nocturn al violenței („La vulturul de mare cu peștele în gheare”, Marius Chivu), delicatețea infinită a unor teritorii incerte precum cele din „Wyoming”-ul aceluiași Chivu etc. – sunt relatări nespus de intime la persoana I, schițe – uneori abia întrezărite – ale unor răni al căror trandafiriu ambiguu te tulbură și te întristează într-un mod complicat… Afrim unește aceste insule plutitoare prin personaje de legătură (Relu Pescărelu, Lili Aroganta, fostă BTT-istă ce deține beach bar-ul „la aroganta”, Pegas întreprinzătorul ș.a.m.d.) ce se nasc din propriul său material dramaturgic; umorul afrimian coexistă cu dark-ul său atât de recognoscibil, iar comentariul despre prezent se lasă, la răstimpuri, traversat de brizele melancolice ale unui trecut fondator (muzici de altădată, personaje faimoase caricatural evocate, aluzii și felurite alte soluții de convertit ceea ce a trecut în ceea ce a mai rămas). Fără îndoială, lumea pe care a creat-o Afrim, plecând de la Constanța, de la cele 120 de trepte, de la tarabele și barurile din Vamă, de la…, ne este familiară și, mai mult decât atât, ne conține. Regăsim în story-urile pe care le ascultăm frânturi, flash-uri din relațiile personale pe care le avem cu marea și cu ceea ce generic numim „vacanța la mare”. Poate și pentru că dramaturgia reușește să acceseze acea zonă de specific românesc suficient de intens încât să accepți că situațiile acestea nu le-ai putea trăi decât pe litoralul românesc, nicidecum prin Bulgaria sau Grecia… Între un început și un sfârșit de sezon, cele două polarități ale spectacolului, între exuberanța primei zi de plajă și monștrii triști pe care marea lui octombrie îi aduce la mal, se ascund eurile noastre secrete, euri în nud sau date cu cremă solară, ce vor fi redeghizate odată cu toamna, odată cu barul ce s-a închis… Video-mare, ecranul ca fereastră și alte imagini greu de uitat… Scenografia lui Theodor Cristian Niculae reface imaginea unei plaje, mărginită de cabine de duș/ cabine de schimbat prin care se intră și se iese din scenă (excelentă soluție) sau de pe care își strigă țipetele minunatul Relu Pescărelu (Theodor Șoptelea, una dintre cele mai reușite compoziții non-umane pe care le-am văzut în teatru). Stabilopozi miniaturali trimit, desigur, la mărci vizuale ale litoralului românesc, în timp ce beach bar-ul cu sticle de Cola, cu tanti Lili și cu mere neglijent, la vedere, uitate, domină partea dreaptă a scenei; din interiorul barului emite nu doar tanti Lili, ci și radioul Seaside Stories. Se joacă pe podea de nisip, ceea ce imprimă mișcării anumite particularități pe care mi le-aș fi dorit mai atent explorate. Elementul cel mai spectaculos îl reprezintă, însă, atât de puternica deschidere către outdoor, prin intermediul unui perete ecran prin care privim o video-mare de toată frumusețea, fie pe stand by de pescăruși plutitori, fie străbătută de corpuri ce înoată sau mor, fie privită dronic, de sus, fie în dereglaje poetic marcate (lighting design-ul îi aparține lui Cristian Niculescu, iar componenta video a fost asigurată de Andrei Dermengiu, Marian Adochiței și Radu Afrim). Ecranul ca fereastră, ecranul ca extratext, ecranul ca meta-text… Pe parcurs, și alte obiecte cu specific marin ajung în raza privirii noastre: bunăoară geamandurile, splendid valorizate poetic în, pentru mine, cea mai frumoasă imagine a spectacolului: șase siluete feminine înveșmântate în negru, ținând în mâna dreaptă câte o geamandură roșie, inimi de plastic ce se vor rearanja ulterior într-o sugestie de rochie… Galeria de personaje rezultată din Seaside Stories e încântătoare prin ea însăși, însă are și șansa unor interpretări actoricești de nivel înalt. Câteva exemple de joc „la miză mare” mi se pare demne de a fi oferite: … (continuarea în revista Teatrul Azi, nr.11-12/ 2022)

Călin Ciobotari - Teatrul Azi nr. 11-12/2022

https://www.7iasi.ro/afrim-si-sentimentul-litoral-al-fiintei/#